În negura timpurilor, probabil trei războinici – Tocsabă (mai târziu pomenit și drept Tocsabie), Ţalapi (sau Țalapie) și Dragotă Pârjolea luau în stăpânire valea inferioară a râului Vâlsan, aproape de vărsarea acestuia în râul Argeș. Înfiriparea unor așezări valaho-slave în câteva sate moșnenești pe firul văii se datorează posibil structurării politice a acelui voievodat al lui Seneslau, pomenit încă de Diploma Ioaniților (1247). 

În secolul al XVII-lea, vel armașul Bunea, alături de vel vornicul Vâlcu și vel vistierul Grigorie se adresează moșnenilor locului, pentru a ctitori un schit la Vâlcana. Dar etimologia Buneștiului cunoaște și legenda care îi desemnează pe locuitori drept oameni buni, întrucât erau primitori de străini. Într-o descriere a Valahiei adresată împăratului habsburgic de către Ridolfo Damiano de Brünnetz în septembrie 1716, în județul Argeș este menționat Buneștiul la categoria Ville nobili. Să fi fost oare conacul familiei Bunescu? Fapt este că așezarea conacului familiei Enescu în secolul al XIX-lea pe un platou care domină valea Vâlsanului, corespunde ideii de villa nobile.

Către sfârșitul secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea regiunea s-a îmbogățit și a cunoscut un puternic avânt economic și național, satele se dezvoltară și dădură țării personalități politice și culturale. În Bunești, în Cacaleți, în Zărnești și în Bohari este pomenit, în diverse documente și hotărnicii – cu o genealogie ce urcă cel puțin până în secolul al XVII-lea, iar în mod legendar până la moșul Tocsabă – neamul Bunescu, din care s-au desprins ramuri cu numele de familie Bucea și Enescu. 

În a doua jumătate a secolului XX, timpul „nu a mai avut răbdare”, partidul comunist preluând puterea în mod totalitar și instaurând persecuția politică și sărăcia, exproprierea și colectivizarea și acoperind societatea de o iarnă fără sfârșit. În această iarnă au înghețat speranțele Elvirei Guran, născută Enescu, și ale copiilor ei, Matei și Dana-Maria Guran. Dar istoria nu s-a oprit aici… Prin energia neabătută a doctorului Matei Guran, de-a lungul a două decenii și jumătate, o bună parte a moșiei a fost recuperată. Împreună cu sora sa au decis să dedice partea lor de moștenire unei cauze nobile. Astfel este răsplătit optimismul și filantropia de care a dat dovadă până în ultima clipă doctorul Gogu Enescu.